Astfel pleca la drum, Melinte
C-o traista-n bat, cum se cuvine
Si la doi metri-n urma lui
Păşea cu capu-n jos, un câine!
Când drumul mai anevoios
Ii mai oprea cumva avântul
Potaia îl lingea duios
Si-i alina rostul si gândul!
Merseră-ntins zile de-a rândul
Cutreierând vai si coclauri
Păzindu-si cu succes stăpânul
Căţeaua alunga balauri!
Opriră undeva-ntr-un sat
Sa odihnească olecuţă
Apoi Melinte-ngândurat
Isi cumpăra cal si căruţă.
“Voi merge la oras – zicea –
Si-acolo-s multe limuzine;
Căţeaua sub căruţă de-oi lega
Salvat sunt eu cu ea si ea cu mine.”
Urla căţeaua si plângea
Privind la cal cu disperare
Ca era mare, si mai bălega
Umplându-i drumul de putoare!…
Isi chinuia ea intelectul
Să înţeleagă de ce spun stăpânii,
Când ura lor le-neacă pieptul
Că “Nu mor caii când vor câinii!”?
……………….
Pe drumul prăfuit dinspre Caracal
Trecea Melinte a lui Gigi Duţă
Strigând din când si când la cal,
Sau la căţeaua lui de sub căruţă!