A fost o dată ca niciodată Făt-Frumos. Şi Făt-Frumos lucra în grajdurile palatului şi o plăcea foarte tare pe fiica împăratului, care era o fată foarte frumoasă, cultă şi educată dar nu ştia cum să îi atragă atenţia. Aşa că se gândeşte:
– Ştiu cum fac!… Îi vopsesc calul în albastru de Voroneţ şi îl duc în grădină. Ea o să îl vadă şi, cum e pasionată de pictură, o s fie interesată de unde am nuanţa asta frumoasă de albastru şi o să întrebe “Cine mi-a vopsit calul în albastru?” iar eu o să mă arăt fuguţa: “EU!”. O să îi spun că şi eu sunt pasionat de pictură şi o să îi propun să mergem să pictăm un peisaj împreună. După ce ne mai cunoaştem, după câteva întâlniri, o invit la un picnic, un vinuleţ,… o să îi cânt ceva romantic la mandolină, o să îi recit şi nişte versuri de Eminescu, că ştiu că adoră poezia şi pe urmă vedem ce mai iese…
Vopseşte Făt-Frumos calul în albastru şi îl duce în grădină. La un moment dat apare prinţesa:
– Cine mi-a vopsit calul în albastru?!
– Eu!
– Hai să ne f*tem!