ma
05 May. 2012
#41813

Spiritul imigrantului carpatin tranzitează o serie de
stări sufleteşti dintre cele mai colorate pe parcursul
şederii sale în ţara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împărţit în patru etape.

Faza 1 (0-6 luni)

Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cît motorul de Boeing şi, în timp ce
trage cu sete în plămîni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat, admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu
litere roşii “No Smoking”.
Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sînt mari, excepţional de largi,
minunat de înalte, nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni.Benzina şi laptele se vînd la galon pentru că şi
maşina, şi omul, în America, consumă mult. Frumoase i se par românului şi obiceiurile americanilor de a nu-şi
închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînă şi ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le
consideră drăguţe, nevinovate.
Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent
comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.

Faza 2 (6 luni – 2 ani)

America este exact ce a
văzut românul în filme. Şi mai mult decît atît. Mult
prea mult. Primele
interviuri pentru un job în meseria sa coincid cu primele
dezamăgiri. Degeaba le
arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist
autorizat din România,
care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe
aplicaţie experienţa
sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA.
Cu limba, imigrantul
nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie
engleza. Lucru curios, de
la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au
impresionat atît de plăcut
la început nu sînt chiar aşa curate, iar vegetaţia
luxuriantă de pe marginea
şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decît nişte tufe de
pălămidă şi pîlcuri de
scaieţi. Soarele care-i zîmbea prieteneşte şi complice
la sosire s-a transformat
acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul,
răbdarea, speranţele. Noroc
cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru
că este un hîrb made
with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii
nu descoperiseră încă
simţul măsurii. A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat
fiind că a făcut afacerea
vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ
care nu contenea să-i
laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul
nostru proprietar de
Dacia cu bord franţuzesc şi schimbător de viteze lung
cît un bătător de covoare
inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu
vîrful pantofului. Obiceiul
de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum
toate sînt în favoarea
României. Amintirile frumoase din şi despre ţara din
care a plecat îl copleşesc.
Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi
ceară iertare. N-o face. N-ar
avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte,
programul lor de lucru fiind
identic cu al său. O fi pentru casnice. Oricum e
hotărît, nu va sta aici. Poate
cîţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca
înapoi. Sigur. Vorbeşte acasă, nu
le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu
bidineaua, ci că o să le
trimită poze cu “eu pe malul oceanului privind
zgîrie-norii”.

Faza 3 (2-5 ani)

Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi
place, e
destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia
i-au şi dat o săptămînă în
plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a
mîncat tot în România.
Dezamăgire majoră acolo însă, toate sînt la locul lor,
cum le-a lăsat,
drumurile, vînzătoarele, transpiraţia, hîrtoapele,
maidanezii şi buticul din
colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi
bere la pet muncitorilor care
plantează borduri şi le fac poze cu telefonul mobil
gagicilor care se încumetă
să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America,
realizează cu tristeţe că
toţi prietenii săi sînt, de fapt, în România, dar
îşi revine rapid pentru că se
putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo. A
părăsit apartamentul
închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie
îl lăsau să asculte
gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el
să deschidă geamurile şi
fără să-i ceară nici nu ban. Bine, cu excepţia acelei
seri cînd Miguel, vecinul
din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satîrului
şi l-a rugat să-l
împrumute cu ce are prin portofel cît încă mai mişcă.
Acum şi-a luat casă,
maşină nouă şi a început să se uite întîi la
produse şi apoi la preţ. A
descoperit că sporturile americane pot fi interesante
dacă îşi dă puţin silinţa
să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat
că România e
irecuperabilă.

Faza 4 (de la 5 ani în sus)

Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni, ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea
copiilor, trei generaţii din familia lui sînt în America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează.

Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării serialului Numai iubirea.
Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea unei normalităţi nefireşti şi necunoscute .

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.