Pe vreamea lui Brejnev, pe o strada laturalnica din Moscova, opreste o Volga neagra din care este aruncat un individ, apoi pleaca in viteza. Itic, care tocmai trecea pe acolo, se uita la tipul cazut si il recunoaste pe Strul, care era batut mar.
– Mai Strul, da’ ce-ai patit, mai?
– Nu stiu nimic, n-am vazut nimic.
– Nu ma cunosti? Eu sint Itic, prietenul tau inca de la gradinita.
– Nu stiu, nu cunosc.
– Mai Strul, nu stii ca noi am fost colegi de banca la scoala, ne-am insurat in aceeasi zi, am avut pravalii pe aceeasi strada.
– Nu stiu, n-am vazut, n-am auzit.
– Mai Strul, eu sint Itic, colegul tau de suferinta la Auschwitz.
– Eee… ce vremuri!