Ştefan cel Mare stătea sub un copac alături de calul său.La un moment dat Ştefan îşi ridică privirea şi observa că din vârful dealului se apropiau vijelioşi mulţi turci.
Atunci,saltă în picioare şi dă să încalece pe cal,dar calul nu-l lasă.Atunci el îi spune calului:
-Hai măi calule să plecăm căci se aproprie turcii!
-Stai calm,îi spune calul,la ce viteza am eu,nu ne vor prinde.
Ştefan acceptă şi mai aştepta,pâna când turcii erau la vreo 20m departare.
-Hai calule căluţule să plecăm că dau turcii peste noi!!!
-Stai mă’ locului nu te mai agita că nu ne vor prinde!
Ştefan acceptă şi de data aceasta şi se aşeaza,până când turcii ajung la 10m de ei.
-Hai măi calule că ăştia ne prind acum!
-Bine mă’ urcă!
Urcă Ştefan,îi dă pinteni calului,şi calul cade lat.*ZBANG*.Îi pind turcii şi îi întemniţează.În temniţă calul se trezeşte şi Ştefan îi spune:
-Uite mna n-ai vrut să plecăm când ţi.am zis că tu REEEEEEEPEDEEEE ajungi şi nu.i nevoie.N-a fost nevoie pe dracu’!
-Bine mă’ tot eu sunt de vina că tu când ai încalecat m.ai lovit la operaţie! 🙂