În timpul lui Ştefan cel Mare, evident , război cu turcii. Sultanul, la câteva sute de metri de cetate, pregăteşte un tun. Sfetnicii lui Ştefan îl anunţă pe acesta, care cere câteva minute de răgaz. După aceea,ordonă ca un steag să fie arborat. Sultanul observă steagul, şi mai aduce 50 de tunuri. Cei din cetate mai arborează 50 de steaguri. Turcii, intrigaţi, mai auduc 100 de tunuri. După câteva minute,ce să vezi, încă 100 de steaguri arborate. Sultanul îşi spune :” Băi, Ştefan ăsta nu e om prost,e şmecher,are cel ceva pregătit,sigur sigur”,şi ordonă retragerea.
După ani şi ani,pe timp de pace, se întâlnesc cei doi. Sultanul:
– Măi ghiaurule,mai ştii tu atunci mulţi ani când noi am adus la cetatea ta,în faţă oştii tale, zeci de tunuri şi tu doar arborai steaguri. Explică şi mie faza asta.
La care Ştefan:
– Băi,eu am vrut s-arăt că mi se fâlfâie!