Moare Ştefan cel Mare şi ajunge la poarta Raiului. Bate încetişor, nu-i răspunde nimeni. Bate cu pumnul, cu picioarele, nimic! Bate cu sabia şi, într-un final, iese Sf. Petru.
– Eu îs Ştefan.
– Aoleu, zice Sf. Petru, pe tine nu te putem primi în Rai.
– Cum aşa, nene? Păi eu, care am apărat ţara, treburi, chestii?
– Pai da, tu. I-ai batut pe turci, pe tătari, pe polonezi? Nu merge, nene. Prea multe bătăi, prea multă violenţă…
Oftează Ştefan şi se aşază pe un bolovan de pe lângă poarta Raiului.

Trece o vreme, apare Mihai Viteazul. Bate la poarta Raiului, bate cu pumnul, dă cu picioarele, nimic. Până la urmă, bate cu bărdiţa lui. Iese Sf. Petru şi îi explică şi lui Mişu Bravu cum stă treaba:
– I-ai batut pe turci, pe ăia, pe ăia, prea multe bătăi, nene! Prea multă violenţă! N-am ce să-ţi fac, stai pe afară. Întristat, Mihai Viteazul îl vede pe Ştefan pe bolovan, se aşază şi el şi încep să stea de vorbă.

Mai trece ceva vreme, trece altă vreme, Mişu Bravu şi Fane Babanu depană amintiri şi hop, dintr-o dată, la poarta Raiului apare o gaşca de tinerei, tatuaţi, unu’ cu droguri, altu’ cu ţigara-n gură, vreo doi cu femei, alţii cu motociclete şi X5-uri şi cu amenzi în buzunar, treburi serioase. Porţile Raiului se deschid şi toţi intră. Mihai Viteazul vede toată treaba, se supară şi bate cu barda-n poarta Raiului. Iese Sf. Petru şi Mihai îl ia la întrebări:
– Păi cum, nene? Noi, care am făcut atâtea pentru ţărişoara asta, stăm pe-afară, iar bagabonţii, derbedeii ăştia, intră?
Calm, Sf. Petru îi răspunde:
– După cum ţi-am zis, Mişule, la voi e vorba de prea multă violenţă.
– Bine, şi derbedeii ăştia? Ce-i cu ei?
– Ei, ăştia-s naţionala de fotbal a României. Ei nu bat pe nimeni niciodată!