Iisus decide să vadă cât de buni sau răi sunt oamenii pe Pământ. Aşadar coboară sub formă umană într-un deşert. Merge ce merge,până ce găseşte un alt trecător:
-Om bun, merg de zile întregi prin deşert. Îmi poţi oferi te rog un adăpost până ce îmi revin,să pot pleca iarăşi la drum?,zise Iisus încercând să pară cât mai uman posibil.
-Desigur omule, oricum stau singur. Casa mea e ca şi a ta.
După ce au ajuns acasă, Iisus începe:
-Om bun,n-am mai mâncat de zile întregi. Poţi te rog să-mi dai şi mie măcar puţin de mâncare.
-Da,se poate. Doar puţin să aştepţi.
Vine gazda cu mâncărurile, care nu erau chiar modeste . Iisus este fericit, gândind că oamenii într-adevăr sunt cumsecade. După masă ,iarăşi:
-Om bun, n-am mai băut ceva de foarte mult timp. Ai putea să-mi dai şi mie ceva să-mi usuc gâtlejul?
-Desigur.
Scoate ăsta nişte vin bun, roşu,parfumat, o nebunie. Iisus foarte fericit ,îi mulţumeşte. Gazda replică:
-Auzi, tot îmi pari om de treabă care ai nevoie de nişte destindere. Uite aici nişte iarbă din-aia bună,tare ,e extraordinară. Ia şi încearcă.
Fumează ăştia câteva bucăţi, fum peste tot,fericire. Iisus decide să-i spună adevărul gazdei:
-Ştii, eu sunt Iisus!
Dă gazda fumul puţin la o parte:
-Hîc! Nu-i aşa că-i bun rahatu’ ăsta?