Ion avea o mare “problemă. La propriu. Venindu-i gând de însurătoare şi, temându-se că dimensiunea o va speria pe aleasa inimii, se gândi să ceară sfat.
– Când va fi să ajungeţi în pat, să stingi lumina, să n-o poată vedea, îi spuse “înţeleapta” satului, şi să bagi doar câte puţin, spunându-i că ai, de fapt, trei, de mărimi diferite, şi că o vei folosi doar pe cea mică. Mai apoi, după ce se mai “obişnuieşte”, vei “trece de la una la alta”, până nu vor mai fi probleme.
Aşa că, în noaptea nunţii, Ion veni pregătit şi totul merse strună.
Să fi fost o lună, poate două, de atunci, când Ion îşi găsi tânăra soţie gătită, cu masa frumos aranjată, cu mâncăruri alese şi vin în pahare, lumânări parfumate prin toată casa şi muzică romantică, aşteptându-l de la muncă.
– Ştii, dragă, zise ea după ce terminară de cinat, mă gândeam s-o încercăm şi pe cea mijlocie, să vedem cum e.
Nici nu termină ea bine de vorbit şi Ion o luă pe sus şi direct în dormitor se opriră, de unde nu mai ieşiră până dimineaţa.
Nu trecu mult şi iar se pomeni omul nostru cu masa întinsă, atmosferă romantică şi soţia spunându-i:
– Poate ar trebui să vedem şi cum e cu cea mare, iubitule!
Ion era, în sfârşit, mulţumit că poate şi el să se folosească de ce are, ca orice om la casa lui, şi-şi luă gândul de la toată povestea.
Mare-i fu mirarea, însă, când, venind într-o seară acasă, găsi masa frumos aranjată, mâncăruri şi băuturi fine, lumânărele în dormitor şi o soţie foarte zâmbitoare. Tocmai terminaseră de cinat şi, în vreme ce el nu contenea să se întrebe, în gând, ce ar mai putea să fie, o auzi:
– Ştii, iubitule, mă gândeam, oare… dacă s-ar putea… cumva să… le punem cap la cap?