Vii de la serviciu. Sau de la magazinul din colţ. Sau, pur şi simplu, de la baie.
Nevastă-ta/iubita ta e întinsă pe pat şi plânge de se zguduie pereţii. Rămâi perplex.”Ce s-a întâmplat?”. Răspunde printre sughiţuri: “Nu s-a întâmplat nimic”. ” Dar ce ai?”. ” N-am nimic”. ” Atunci, de ce plângi?”. ” Nu plang”.
Iată o situaţie banală, din viaţă. Cum procedăm? În primul rând, nu se părăseşte sub nici un motiv încăperea. Dacă te scapă la baie, rabzi.
Dacă sună telefonul, îl laşi să sune. Dacă e cutremur, măcar o să ai şi tu un motiv să plângi.
Dar nu părăseşti încăperea. Dacă o faci, o să aibă extrem de des ocazia să-ţi amintească faptul că ai lăsat-o singură şi că nu ţi-a păsat deloc de suferinţa ei. Nu-ţi faci de lucru prin cameră. Ştii că n-o ajuţi niciodată la curăţenie. Ce, acuma te-a apucat hărnicia? Nu bei, nu fumezi. Ar însemna că te plictiseşti şi că abia aştepţi să termine cu bocitul. N-o respecţi deloc.
Nici să nu te gândeşti să deschizi vreo carte. Ar fi cea mai clară dovadă a nesimţirii tale să-i întorci spatele şi să citeşti. Nu deschizi televizorul. Dacă ai imensa şansă să fie deja deschis,nu schimbi canalul. Te uiţi discret, că dacă se prinde s-ar putea să-l stingă. N-o să-ţi vină să crezi cât de bun poate fi serialul “Tanar şi nelinistit”. Stai întins pe spate, cu privirea în tavan, ca un gândac.
Nu te poţi întoarce. N-ai voie să adormi. După ce nevastă-ta/iubita ta a terminat cu bocitul şi, în fine, se ridică, mai rămâi cel puţin zece minute în aceeaşi poziţie. Ai grijă să se vadă pe faţa ta că suferi. În următoarele ore, vorbeşti doar dacă trebuie. Şi,oricum, cu voce scăzută. Nu uita că în casa aia s-a suferit recent.