O blondă îşi dorea cu-ardoare
Să redevină fată mare,
Dar, după ani şi ani de “sport”,
Şi-al nu-ştiu-câtelea avort,

Ceva, ceva lipsea, se pare,
Musai vroia ca să repare.
Se operează, e banal!
De-aceea era la spital

Şi goală sta, sub un cearceaf,
Cearceaful, alb ca un pilaf,
Pe holu-ngust sta pe o targă,
Bineinţeles o targă largă,

Patru picioare, pe rotile,
Rulmenţi unşi bine pe la bile,
O targă ce, deşi umblată,
Nu trebuia, zău, reparată.

Cum sta aşa, vine-un bărbat,
Muşchi ca Van Damme sub halat,
Şi, curios, o dezveleşte,
Priveşte lung, gospodăreşte,

Apoi îi cheamă pe alţi doi;
Privesc, toţi trei, la sânii goi,
La unghiile lăcuite,
La locurile tăinuite,

Temeinic, nu aşa-ntr-o doară,
Din tălpi în creştet o măsoară
Şi nu se-opresc la fruntea largă,
Privesc, atent, atent, la targă.

Blondina intră la idei
Văzând atâţia doctori: trei,
Şi-ntreabă-n şoaptă, c-un oftat:
– E cazu-aşa de disperat?

Van Damme, văzându-i disperarea,
Opri, pe loc, examinarea:
– Chirurgul-ascultă-mă pe mine,
Vine mai greu, dar totuşi vine.

E-n cabinet, închis cu-o soră,
Dar vine sigur, într-o oră.
Noi, vopsitorii, am privit
Dacă-i ceva de revopsit.

Dar la mata, totul luceşte,
Părul şi lacul pe la deşte,
Şi ne-am uitat, deşi e largă,
E totu-n regulă la targă.