Un ardelean se duce pentru prima oară din sătucul lui de departe la oraş, să-şi facă niste analize. Pe drumul de la gară la spital vede o poartă mare pe care scria “Grădină zoologică”. Curios din fire, intră. Iese după câteva ore bune, absolut încântat. Îşi rezolvă treburile şi se-ntoarce în sat.

“Ei, Ioane, cum o fo’ la spital ?” îl intrebară cei de-acelaşi leat cu el.
“La spital o fo’ cum o fo’, da’ să vedeţi voi grădina zoologică !”
“Ce-i aia ?”
“E un loc aşa, mai mare, unde vezi tăt felu’ de animale, care de care mai trăznite”.
“Ce animale ?”
“Păi, de-un exemplu, zebra”.
“Cum îi zebra ?”
“Cum să vă spui io… Ştiţi măgaru’ lu’ Vasile, ăla ce paşte pe şanţ ?”
“Da”.
“Ei, zebra seamănă cu măgaru’ lui Vasile, numai că îi colorată pe tăt trupul, când c-o dungă albă, când c-o dungă neagră”.
“Nu se poate !”
“Zebra ca zebra, da’ să vedeţi voi girafa !”
“Cum îi girafa ?”
“Girafa îi… Ştiţi măgaru’ lui Vasile ?”
“Cum să nu !”
“Girafa seamănă la trup cu măgaru’ lu Vasile, da’ are nişte picioare de doi metri şi un grumaz de tri”.
“Nu se poate !”
“Ba se poate ! Dar cel mai interesant dintre tăte îi hipopotamu…”.
“Cum îi hipopotamu’ ?”
“Apăi, cum să vă spui io.. Ştiţi măgaru’ lu’ Vasile?”
“Ştim”.
“Ei ghini, hipopotamu’ nu seamănă deloc cu el”.