Pe un tron de aur, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Se frământă Gigi şi nu-i vine-a crede,
Când la Al-Jazeera ştirile el vede,
Căci comentatorul spune răspicat
Că, la el în ţară, a fost condamnat.
Îşi face în grabă trei sau patru cruci
Şi, în timp ce-njură, îi apar clăbuci
Pe la colţul gurii, ochii stau să-i iasă
Ambii din orbite. Inima îl lasă…
Însă camerista i-aduce-ntr-o pânză
O bucată mare, proaspătă, de brânză.

Orologiul bate, în alt fus orar,
Oare cine sună pe un celular?
„Eu sunt, fă, tâmpito, ce nu mă cunoşti?
Sunteţi hahalere, sunteţi nişte proşti,
O s-aveţi, de-acuma, rating, proasto, ciuciu
Şi vă lasă Ghiţă fără de serviciu,
Lasă-mi microfonul şi mai tacă-ţi clanţa,
C-o făcu de oaie, în ţară, Instanţa,
Lasă-mi microfonul, să audă Crin
Că, atâta vreme cât sunt peregrin,
Să îşi ia adio, să-şi scoată din minte
C-o să mai ajungă dânsul preşedinte,
Să nu se aştepte să-i trimit „mălai”,
Chiar de-mi prisoseşte aici, în Dubai.
Eu prin România nu o să mai calc,
Nici de mă invită Ţiriac la Balc…”
Când moderatoarea vrea să-l întrerupă,
Răcneşete Becali: „După mine! După…”
„Nu se poate, Gigi, cât eşti tu de darnic,
Intervine unul, pe un ton slugarnic,
Zic că nu se poate să fii condamnat,
Să trăieşti departe, precum un damnat.
Cred că îţi dai seama cine-s, după ton…”
„Te ştiu hahalero, tu eşti Aghaton!”

Aghaton se-ntoarce către invitaţi:
„Ăsta este Gigi, vă rog să-l scuzaţi!”,
Zice el atuncea, cu o voce gravă
Şi începe iarăşi să-l ridice-n slavă!