Te
24 Dec. 2015
#53027

Pe un tron de aur, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Se frământă Gigi şi nu-i vine-a crede,
Când la Al-Jazeera ştirile el vede,
Căci comentatorul spune răspicat
Că, la el în ţară, a fost condamnat.
Îşi face în grabă trei sau patru cruci
Şi, în timp ce-njură, îi apar clăbuci
Pe la colţul gurii, ochii stau să-i iasă
Ambii din orbite. Inima îl lasă…
Însă camerista i-aduce-ntr-o pânză
O bucată mare, proaspătă, de brânză.

Orologiul bate, în alt fus orar,
Oare cine sună pe un celular?
„Eu sunt, fă, tâmpito, ce nu mă cunoşti?
Sunteţi hahalere, sunteţi nişte proşti,
O s-aveţi, de-acuma, rating, proasto, ciuciu
Şi vă lasă Ghiţă fără de serviciu,
Lasă-mi microfonul şi mai tacă-ţi clanţa,
C-o făcu de oaie, în ţară, Instanţa,
Lasă-mi microfonul, să audă Crin
Că, atâta vreme cât sunt peregrin,
Să îşi ia adio, să-şi scoată din minte
C-o să mai ajungă dânsul preşedinte,
Să nu se aştepte să-i trimit „mălai”,
Chiar de-mi prisoseşte aici, în Dubai.
Eu prin România nu o să mai calc,
Nici de mă invită Ţiriac la Balc…”
Când moderatoarea vrea să-l întrerupă,
Răcneşete Becali: „După mine! După…”
„Nu se poate, Gigi, cât eşti tu de darnic,
Intervine unul, pe un ton slugarnic,
Zic că nu se poate să fii condamnat,
Să trăieşti departe, precum un damnat.
Cred că îţi dai seama cine-s, după ton…”
„Te ştiu hahalero, tu eşti Aghaton!”

Aghaton se-ntoarce către invitaţi:
„Ăsta este Gigi, vă rog să-l scuzaţi!”,
Zice el atuncea, cu o voce gravă
Şi începe iarăşi să-l ridice-n slavă!

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.